Se măresc alocațiile copiilor. De când vor primi sume mai mari

Publicat: 24 iun. 2021, 14:59 Autor: Elena Arhiva
Se măresc alocațiile copiilor. De când vor primi sume mai mari

Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență care prevede amânarea majorării alocațiilor cu 20% până la 1 ianuarie 2022. Astfel, de la această dată, alocațiile vor crește la 243 de lei. Premierul Florin Cîțu a declarat că după această dată se va aplica și indexarea alocațiilor cu rata inflației. Potrivit OUG, această indexare se va face din 2023, deși în Parlament s-a decis indexarea alocațiilor de la începutul anului viitor.

Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern nu prevede nicio altă majorare a alocațiilor după dată de 1 ianuarie 2022, deși anul trecut executivul Orban, cu Florin Cîțu ministrul al Finanțelor, a decis majorarea alocațiilor în cinci etape cu 20%, astfel încât la finalul calendarului, în iulie 2022, alocațiile să fie dublate. Până acum, alocațiile au crescut cu 20% la începutul anului, iar următoarea etapă, cea de la 1 iulie 2021, a fost amânată prin actuala ordonanță de urgență pentru 1 ianuarie 2022.

Întrebat despre calendar și dublarea alocațiilor, premierul Florin Cîțu a declarat: „Nu știu de ce ne legăm de dublare, eu vreau să crească mult mai rapid. S-ar putea să ajungem mai repede. Și nu la dublare, chiar la triplare.”

Ce prevede OUG 

  • majorarea alocațiilor la 243 de lei de la 1 ianuarie 2022 pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani;
  • majorarea alocațiilor la 486 de lei de la 1 ianuarie 2022 pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
  • nicio altă majorare pe parcursului anului;
  • indexarea alocațiilor cu rata inflației din ianuarie 2023.

Potrivit OUG 123/2020 adoptată anul trecut de Guvernul Orban, alocațiile ar fi trebuit dublate potrivit unui calendar în cinci etape. Alocațiile au crescut cu 20% la 1 august 2020, o nouă majorare de 20% intrând în vigoare la 1 ianuarie 2021. Alte majorări prevăzute de guvern erau la 1 iulie 2021, 1 ianuarie 2022 și 1 iulie 2022. La finalul calendarului de majorare, alocația pentru copii ar fi ajuns la valoarea de 300 de lei.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 24 iun. 2021, 14:59 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×